Ulița Sârbească

Înainte de a purta numele domnitorului, strada era „Ulița Sârbească”, un drum de negustori pomenit în documente din 1665. Zona din jur apare în acte ca „Mahalaua Sârbească”, delimitată de Râpa Galbenă, iar numele vine, după tradiție, de la negustorii sud-dunăreni refugiați de sub otomani, suficient de numeroși în secolul al XVIII-lea ca ulița să le poarte numele.

Traseul vechi lega Ulița Goliei, azi strada Cuza Vodă, de Podul Hagioaei, azi Bulevardul Independenței, și continua ca Ulița Lipscanilor spre biserica Sf. Nicolae cel Sărac. După „prăpădul de torente din 1804”, ulița „s-a mutat mai sus” și s-a săpat drumul Botoșanilor, actualul Bulevard Carol I.

Pe planul orașului din 1819, întocmit de inginerul Giuseppe Bayardi, ulița măsura 270 de stânjeni, adică 602 metri, „din colțul dughenelor agăi Greceanu” până „în colțul caselor postelnicului Beldiman”. Astăzi are cam 400 de metri: a pierdut ambele capete prin amenajarea Pieței Unirii și a Pieței Mihai Eminescu. Banul Savin Zmucilă ridicase în 1705, la marginea de atunci a orașului, biserica de lemn a Banului, al cărei cimitir se întindea pe terenul viitoarei străzi.

Ulița Mare și numele de Lăpușneanu

După Regulamentul Organic din 1832, Ulița Sârbească a fost înglobată în „Ulița Mare”, axul capitalei de la Palatul Ocârmuirii, azi Palatul Culturii, până la Grădina Copou, contopind traseele actualelor străzi Ștefan cel Mare, Lăpușneanu și Carol I.

Numele de astăzi a venit în 1866, când, sub primarul Dimitrie Gusti, mai multe străzi din Iași au primit numele unor personalități istorice. Prima mențiune sigură a noii denumiri datează însă din 1873; câțiva ani strada a rămas, în acte, „Strada Mare”. Alexandru Lăpușneanu a domnit de două ori în Moldova, între 1552 și 1561 și între 1564 și 1568, și în 1564 a mutat capitala de la Suceava la Iași. Este ctitorul Mănăstirii Slatina, unde e înmormântat, și personajul nuvelei lui Costache Negruzzi.

O curiozitate administrativă: pentru primăria de odinioară strada nu începea din Piața Unirii, ci de sus, din Păcurari, iar numerele cu soț erau pe dreapta, coborând.

„Corso”-ul Iașilor

Istoricul Sorin Iftimi o numește „ulița de promenadă a Iașilor de altădată, echivalentul local al mult mai întinsei străzi bucureștene Calea Victoriei”. Ieșenii îi spuneau „Strada Veseliei” sau „Strada Muzicii”. În 1872 s-au asfaltat primii 60 de metri, în fața Grădinii Primăriei, iar Eminescu scria în Curierul de Iași, în 1877, că vizitatorul „rămâne încântat de pavajul de asfalt al stradelor noastre, pe care te poți plimba ca într-un salon”.

La capătul de sus stătea Jockey Clubul, în Palatul Beldiman, construit între 1804 și 1807 după planurile tânărului Gheorghe Asachi. La parterul lui, din 1885, elvețianul Richard Tuffli ținea cofetăria de elită a orașului, furnizor al Casei Regale din 1890, iar rondul de sus se numea popular „la Tuffli”. Memorialistul Vasile Panopol scria că unii credeau că „buricul orașului” e Piața Unirii, alții că e terasa Tuffli. Iarna, în fața cofetăriei, „Baronul de Vax”, ursar cu ursoaica „D-ra Marița”, cânta cuplete satirice.

Eminescu a locuit în 1875 cu chirie în casele „Madame Alexandre”, pe locul parcării Hotelului Astoria de azi, a lucrat la Curierul de Iassi și frecventa cofetăria Baroți împreună cu Creangă și Café de Paris al lui Ernest Girardin, cu catifea roșie și mese de marmură. Tot pe stradă, în atelierul fotografului Nestor Heck, s-a făcut în 1884–1885 cel mai cunoscut portret al poetului: adus de A. C. Cuza, Eminescu credea că merge la o fotografie de grup. Junimea se întrunea la Hotel d’Europe, Caragiale colabora la ziarul Evenimentul, cu redacția pe stradă, și a pus magazinul Ermacov de la colțul cu Piața Unirii într-o schiță. Alexandru Ioan Cuza a locuit între 1859 și 1862 în palatul de la numărul 14, azi Muzeul Unirii.

Cinematografe, hoteluri, bănci

În 1906 s-a deschis Coloseum Bragadiru, berăria-cofetărie cu grădină de vară ridicată de epitropia Bisericii Banu pe locul fostei Grădini a Primăriei. Din 1911 se proiectau acolo filme, iar în anul refugiului, 1917, în clădire se tipăreau ziarele Neamul Românesc al lui Iorga și România al lui Sadoveanu. Regele Ferdinand și familia regală au locuit în Palatul Cuza între 1916 și 1918; Sadoveanu a lăsat o „Cronică din 1917” cu strada devenită o Cale a Victoriei zgomotoasă sub invazia refugiaților bucureșteni, iar Liviu Rebreanu a avut aici, sub o ploaie torențială, ideea romanului „Adam și Eva”.

Cinematograful Trianon, ridicat în 1928–1929 după planurile arhitectului I. Schreiber pe locul Berăriei „Cuza Vodă”, avea 1.500 de locuri, ventilație și încălzire centrală. Hotelul Palace, azi Astoria, s-a deschis în 1923, cu Librăria „Viața Românească” la parter, unde veneau Sadoveanu, Topîrceanu și frații Teodoreanu. Palatul Telefoanelor, pentru 5.000 de posturi automate, a fost inaugurat în decembrie 1936. În Casa Drossu funcționau băncile Uniunea Română și Marmorosch Blank, iar în Casa Mavrocordat s-a născut, în octombrie 1942, Filarmonica „Moldova”, cu un concert inaugural dirijat de George Enescu.

Bombardamente, demolări, „Strada Republicii”

La 26 iunie 1941, 32 de avioane sovietice au lansat vreo 120 de bombe peste Piața Unirii, Lăpușneanu, Copou și Hală. În vara lui 1944 a fost bombardată Casa Mavrocordat, iar asaltul sovietic din 20–22 august a lăsat Iașul cu 1.822 de clădiri complet distruse. La 10 ianuarie 1948 strada a devenit „Strada Republicii”; și-a recăpătat numele abia spre sfârșitul anilor ’50.

Muzeul Unirii s-a deschis la 24 ianuarie 1959, la centenarul Unirii. În aceiași ani au dispărut prăvăliile Smirnov și Samoil, Jockey Clubul, demolat pentru „deschiderea perspectivei” pieței de sus, și Casa Walter, cea mai impunătoare din partea de sus a străzii. Pe locul Jockey Clubului s-a ridicat Casa de Cultură a Studenților, iar rondul de sus s-a numit „Piața Tineretului” până în 1980. Cutremurul din 1977 a dărâmat Casa Tiktin, iar lărgirea Bulevardului Independenței din 1986–1987 a luat cu ea Casa Strasshoffer, fostul Café de Paris. Din 1978, Uniunea Artiștilor Plastici s-a instalat în Casa Drossu.

Anticariatul, pietonalul, festivalul

După 1989 cinematografele au intrat în paragină, dar strada a primit un suflet nou: în 1992 Dumitru Grumăzescu a deschis Galeriile Anticariat, cu cea mai mare colecție privată de eminesciana din țară și cea mai mică carte din România, un „Luceafărul” de trei milimetri. Piațeta din fața anticariatului îi poartă numele.

Primul anunț al pietonalului a venit în februarie 2003. În martie 2008 a fost așezat bustul lui Alexandru Lăpușneanu, la 600 de ani de la atestarea Iașilor, iar în aprilie 2014 Primăria a semnat proiectul european de regenerare urbană a zonei Lăpușneanu – Piața Unirii: strada a devenit complet pietonală, fără trotuare, pavată cu granit, cu Parcul Mitocul Maicilor refăcut, esplanada cu fântâni și pasajul subteran din Piața Unirii, terminate în noiembrie 2015. Din septembrie 2019, în fiecare an, Ateneul Național din Iași transformă strada în scenă: Festivalul Străzii Lăpușneanu.